 |
| Imagine: www.deviantart.com |
Am așteptat să vină ziua aceea de vreo două săptămâni. Urma să ies cu prietenii la ceva ce acum câteva luni nu am reușit deoarece a fost o încucătură cu privire la data evenimentului. Puțin dezamăgit pe atunci deoarece vroiam să particip, dar am spus că data viitoare o să merg cu siguranță. Așa a fost. Am reușit. Am reușit să merg la o trupă bună, o trupă românească, o trupă care nu își face muzica atât de comercială ca mulți alți artiști din România care sunt chiar foarte cunoscuți, chiar dacă muzica lor nu este chiar atât de bună. Trupa se numește Subcarpați. Muzica lor combină muzica din folclorul românesc cu muzica electronică. Sună cam ciudat, nu? Într-adevăr asta a fost și impresia mea când mi-a povestit un prieten de ea, dar apoi am ascultat o melodie și am rămas uimit de ceea ce a putut ieși din cele două ramuri muzicale total opuse.
Acest eveniment mai aducea încă o bucurie, m-am revăzut cu câțiva prieteni cu care nu mă mai văzusem de mult și pe lângă acestea am reușit să leg firul priteniei cu o nouă persoană.
DAR...Întotdeuna există un ”dar...” în fiecare poveste. Printre toți acești oameni minunați și prieteni deosebiți se mai afla cineva, se afla Ea.
Mi-a fost teamă, acesta a fost sentimentul pe care l-am avut. Teamă, dar nu știu de ce. S-au întâmplat multe și totuși puține lucruri au rămas între noi.
Am ajuns acolo. Am salutat pe toată lumea și bineînțeles am făcut cunoștință cu o persoană plăcută și cu care sper să mă mai văd și cu alte ocazii.
Printre saluturile și vorbele ce zburau prin acel frig de acolo, inima mea aștepta ceva mai cald, aștepta ca ea să-l primească altfel. Nu am încercat să fac prea mult, pentru că era seara noastră, venisem să dansăm și să ascultăm muzica celor pe care i-am așteptat zile la rând.
Dar eu sunt persoana căruia îi place să ”arunce” puțină dragoste în orice ar face.
Nu am spus mai nimic către ea. Nu am adus vorba de nimic din ceea ce se întâmplase și totuși vroiam s-o întreb ce-a mai făcut, să o întreb dacă e bine. Nu am putut deoarece sufletul nu-mi mai zâmbea, tot ce primeam de la ea era doar ceva rece, indiferență.
Mi-am păstrat optimismul si starea pozitivă deoarece îi aveam pe ceilalți lângă mine și știam că o să urmeze să ne distrăm și de aceea îi mulțumesc și lui Dumnezeu că a pus lângă mine prieteni și oameni adevărați.
Acel sentiment rece ce l-am avut de la început a avut un răspuns. Nu putem să mă bucur dar nici să mă întristez, am decis să stau deoparte, pentru că firul tuturor acestor evenimente au făcut doar să-mi îngreuneze acele sentimente ce le-am purtat mereu. Mă simțeam doborât de ceva cu care nici nu am început să lupt.
Ceea ce m-a ținut mereu pe această linie a fost doar ea. Ori de câte ori m-au doborât unele sentimente, îmi ridicam privirea, o priveam pe ea și apoi îmi continuam drumul.
”...te-am urmărit zile întregi
în speranța că nu ai să negi
te vedeam printre nori
într-o lume cu doi sori.
am vrut să mă privești
așa cum ști tu mai bine.
am stat mult timp la povești
dar acum te-ai depărtat de mine.
am căutat ceva real într-un vis
multe sentimente de nedescris.
tu ai fost baza unor lucruri minunate
pe care acum le scriu doar într-o carte.
tu ai fost un vis real ce l-am putut atinge
într-o viață ce ușor, ușor se stinge.
m-am bucurat să te văd încă o dată
după atâta timp, după tot ce a fost odată.
m-am bucurat să te văd și să te aud
dar nu ți-am vorbit, nu am putut.
mă gândeam că o să spui tu ceva
dar ceva în suflet nu-mi mai zâmbea.
acum ușor,ușor dispare fericirea
fiindcă doar tu ai semănat iubirea...” - ”Mai mult decât cuvinte” - ©Alexandru Bogdan Maricoiu
”Tu reprezinți fiecare cuvânt în paginile mele albe, iubirea în sufletul meu gol.” - ©Alexandru Bogdan Maricoiu
Comentarii
Trimiteți un comentariu