Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta evenimete

Lângă tine

Imagine: www.deviantart.com De fiecare dată am încercat să fiu eu însumi și să nu visez să fiu ca alții. Am încercat mereu să creez ceva original, oricât de mic a fost lucrul acela ce l-am făcut. Când era vorba de tine, chiar dacă uneori îmi era greu să stau în acea competiție, unde tu erai trofeul, iar eu concuram cu alții care erau evident mai buni decât mine, am încercat să-mi ascult sufletul și să mă mențin pe aceeași linie, vroiam ca atunci când o să am trofeul în mână, să știu că l-am obținut pe propriile mele puteri, fiindcă m-am bazat pe planurile mele, fiindcă am fost eu și nu am încercat să copiez sau să trișez pentru a-l obține. Am cunoscut oameni care mi-au spus că își doreau multe lucruri, dar numai unul era în vârful listei. Un obiect sau o persoană. Cred că de multe ori vi s-a întâmplat și vouă să căutați un lucru în disperare, peste tot, prin casă, sertare, dulapuri, etc și defapt acel lucru să fi fost întotdeauna în buzunarul de la pantaloni sau de la cămaș...

Fiindcă nu ai fost acolo

Imagine: www.deviantart.com Am vrut mereu să fiu lângă tine. Nu știu dacă am reușit. Poate că nu am reușit în felul cum vroiai tu. Poate nu am reușit așa cum trebuia. Tot ce știu e că am încercat. Am vrut să te fac să te simți bine. Poate că nu am reușit sau poate am reușit dar foarte puțin. Asta nu știu fiindcă nu te-am întrebat niciodată, fiindcă nu mi-ai spus niciodată. Îmi aduc aminte când te-am văzut plângând. Era pentru prima oară când te-am văzut așa. Am rămas pe loc, nu știam ce să spun, urma să susținem un examen. Nu am apucat să te întreb atunci nimic, nu a fost timp. În tot acel timp până să ajung acasă mă tot gândeam la tine, fiindcă nu știam ce se întâmplase cu tine. Apoi te-am sunat. Mă ușurasem când auzisem din ce cauză plângeai, deoarece mă gândisem că ar fi ceva mai grav.Nu a fost, m-am bucurat, am încercat să-ți ofer ajutorul, să-și spun să ai încredere în mine pe viitor, și să-mi ceri ajutorul fără să eziți. Îmi mai aduc aminte că am aruncat spre tine ...

Ziua Astronomiei - O zi minunata

Ieri a fost o zi plina de evenimente frumoase la fel ca si vremea de afara.In sfarsit vremea pe care o asteptau multi dintre noi.Ieri , 20 aprilie 2013 , a fost Ziua Internationala a Astronomiei.In cursul saptamnii care tocmai aproape s-a terminat , la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj , au fost prezentate , lucruri interesante despre astronomie.Am zis sa impartasesc si cu voi cate ceva din ceea ce am vazut eu.Bineinteles , in ziua de 20 , in cadrul muzeului a fost adus un planetarium mobil .Vreau sa zic ca experienta a fost unica si splendida.Din pacate acolo nu am reusit sa fotografiez ceva deoarece in cupola unde s-au facut proiectiile stelare aveam nevoie de cat mai mult intuneric.Dar pentru mine a fost foarte frumos si sunt sigur ca pentru oricine ar fi fost asa chiar daca nu ar fi fost prima oara , pentru unii. Seara , organizatorii ,au pregatit ceva special in Piata Unirii din Cluj pentru toata lumea.Au adus cu ei 4 telescoape performante , iar cei doritori puteau...

Cateva cuvinte , cateva evenimente poate o viitoare lansare de carte

Astazi m-am gandit sa scriu inca ceva pe blog , asta pentru ca nu am mai scris de ceva vreme dar si pentru ca simt nevoia sa scriu ceea ce urmeaza.Dupa cum stiti , recent am  creat o carte de poezii , asta bineinteles , la cererea unor prieteni care tot imi spuneau ca se le public sau sa-mi fac o carte.Iata ca am creat o carte intitulata "Volumul sentimentelor" , detalii despre ea aici :  http://alex-desprelucruri.blogspot.ro/2013/01/lansare-de-carte.html . Bineinteles ca aceasta carte a ajuns si la persoana care trebuia sau caruia i-a fost destinata.Avand in vedere cursul unor evenimente petrecute cu cateva saptamani in urma in care mi-am promis sa nu mai scriu vreo poezie , se pare ca nu a tinut.De ce? Poate ca unele persoane sunt inzestrate cu acel dar de a scoate ceea ce este bun din tine.Acele evenimente de care va spuneam in momentul in care s-au petrecut , pot spune ca au fost cele mai groaznice , dar pe cat de urate le-am considerat atunci pe atat de frumoase le co...

Întâmplări,evenimente,fapte

Iată că vara a trecut,dar se pare că încă ne lasă din căldura ei în acest sezon de toamnă.Multe lucruri s-au petrecut vara aceasta:am cunoscut oameni noi,am văzut multe locuri,am reușit să-mi deschid alte drumuri și nu în ultimul rând am reușit să-i cunosc mai bine pe cei apropiați mie. Eu spun că am realizat multe în această vară dar se pare că mai sunt încă multe de făcut.Se pare că ușor,ușor natura moare lăsându-ne doar amintirile a tot ce s-a întâmplat în acest an 2012. Tot încet se apropie și iarna cu frumusețea dar și cu sărbătorile și distracțiile ei. Așa că ce ne rămâne de făcut este să ne continuăm ceea ce ne-am propus pentru că timpul nu se va opri niciodata în loc.El ne va pune mereu la încercări,atât plăcute cât și neplăcute.Iar atunci când te vei ”împotmoli” în ceva gândeștete mereu la ceea ce a fost frumos pentru tine :prieteni,evenimente,fapte. Cu alte cuvinte trebuie să le râzi în față necazurilor pentru a le putea rezolva,trebuie să-i ai mereu pe cei dragi lân...