Povesti scurte

Imagine: arhivă proprie Ați mai auzit de acest nume. Mereu îl puneam la câte o creație de a mea. De azi am decis să ”închid”. De azi aceste cuvinte nu se vor mai scrie. ”Mai mult decât cuvinte” este a doua carte creată de  mine. Prima a fost intitulată ”Volumul Sentimetelor”, o carte de poezii, versuri scrise cu degetele sufletului.(articolul despre ea îl puteți găsi aici ). Noua carte nu conține poezii, ci este mai mult o poveste. De asemenea aceasta nu va fi publică, în sensul că nu va fi pusă în vânzare, deoarece nu acesta îi este scopul. Chiar dacă cel mai mult mi-am semnat poeziile sub numele acestei cărți, ele nu își au rolul principal în carte. Nu este vorba de drepturi de autor sau alte povești, dar cartea este aproape de final și conține exact doar ceea ce mi-am propus, nimic mai mult. Este o poveste ce marchează între porțile inimii și ale sufletului, o poveste ce înscrie punctele, dar care pierde trofeul. Probabil acest volum va fi în versiune online sau poa...

Imagine: www.deviantart.com De fiecare dată am încercat să fiu eu însumi și să nu visez să fiu ca alții. Am încercat mereu să creez ceva original, oricât de mic a fost lucrul acela ce l-am făcut. Când era vorba de tine, chiar dacă uneori îmi era greu să stau în acea competiție, unde tu erai trofeul, iar eu concuram cu alții care erau evident mai buni decât mine, am încercat să-mi ascult sufletul și să mă mențin pe aceeași linie, vroiam ca atunci când o să am trofeul în mână, să știu că l-am obținut pe propriile mele puteri, fiindcă m-am bazat pe planurile mele, fiindcă am fost eu și nu am încercat să copiez sau să trișez pentru a-l obține. Am cunoscut oameni care mi-au spus că își doreau multe lucruri, dar numai unul era în vârful listei. Un obiect sau o persoană. Cred că de multe ori vi s-a întâmplat și vouă să căutați un lucru în disperare, peste tot, prin casă, sertare, dulapuri, etc și defapt acel lucru să fi fost întotdeauna în buzunarul de la pantaloni sau de la cămaș...

Imagine: www.deviantart.com Am întâlnit-o într-o zi când am venit la facultate, acum patru ani. Eram un boboc cam timid pe atunci. Multă lume nouă pentru mine, ca de altfel, un nou început. Însă mi-am împărtășit repede prietenia unor oameni minunați, care au urmat să-mi fie colegi și mai ales cei  mai buni prieteni. În prima săptămână s-a așezat lângă mine. Am privit-o și apoi privirea mi-a alunecat ușor în jos. În momentele acelea nu am știut ce se întâmplă cu mine. Nu-mi puteam simți bătăile inimii, eram în cădere liberă deși simțeam că zbor către cer. Eram pierdut, nu m-am putut concetra o vreme din momentul acela, nu mai auzeam nimic, nu mai vedeam nimic deși totul era atât de clar.  Devenisem un străin chiar și pentru mine. Nu reușam să mă recunosc și în ciuda faptului acesta mă simțeam excelent. Deși vroiam să vorbesc cu ea, nu reușam,  dacă mă apropiam de ea îmi pierdeam cuvintele și respirația. Nu mă puteam gândi la ea ca la un om normal, pentru că, ...