Treceți la conținutul principal

Iubeşte-mă aşa cum sunt

Sursa imagine: www.deviantart.com 
Un lucru important într-o relaţie adevărată este iubirea, respectul, înţelegerea şi comunicarea.
Dacă iubeşti persoana respectivă din suflet atunci nu îşi mai au locul pasiunile, job-urile si alte lucruri materiale. Iisus când s-a răstingnit pentru noi, s-a răstingnit pentru binele nostru şi fiindcă ne iubea pe toti. Nu s-a răstingnit pentru chestii materiale sau profesionale sau alte lucruri lumeşti. Ci pentru cea mai preţioasă cale spirituală: iubirea.

Dacă ceva te deranjază în relaţie legat de partenerul-partenara ta spune-i atunci cu calm si iubire pentrua ca el-ea va înţelege. Dar trebuie discutat, spus prin cuvinte. Nu lăsa şi nu strânge acele greşeli ale partenerului-partenerei în tine daca vezi că nu se redresează deoarece nu suntem noi în măsură să judecăm. Nu putem învinui apoi pe celălalt doar prin simplu fapt că acele lucruri pe care le-a făcut greşit, el-ea trebuie să-şi dea seama. Nu există aşa ceva. Dumnezeu ne ajută de fiecare data când greşim fiindcă el ne iubeşte şi atât. EL nu îşi ia faţa de la noi doar fiindcă nu avem jobul pe care şi la dorit EL pentru noi sau fiindcă nu avem pasiunile la care s-A așteptat EL. EL nu se desparte nicioadată de noi doar fiindcă am repetat greșelile. Chiar ne arată prin semne unde am greșit ca să învățăm din ele și să facem bine apoi. Dar întotdeauna ne spune printr-o formă sau alta.

Deci iubește-mă așa cum sunt pentru că și EL face la fel. Iubește-mă pentru ceea ce sunt pentru că așa face si EL. Nu îți fie teamă să atragi atenția partenerului/partenerei în legătură cu ce a greșit pentru că te vei tachina singur/singură, îți vei distruge sufletul. Spune-i la momentul imediat și nu lăsa timpul să acopere acele greșeli în speranța că acea persoană se va corecta singură. Suntem oameni. Suntem imperfecți. Singura perfectiune care poate exista între oameni, într-o relație de dragoste este iubirea. Aceasta este singura cu care ne naștem și singura cu care murim. Așa că lasă deoparte lucrurile lumești, hobby-uri, job-uri, pasiuni și pune pe primul loc iubirea pentru că aceasta este cea mai importantă cale spirituală venită de la CEL de SUS. Restul sunt detalii prin care perfecțiunea/puterea iubirii prin care ne naștem cu ea de la Dumnezeu le va rezolva pe toate.

Dacă este iubire adevărată atunci nu părăsi niciodata acel suflet, pentru că acela ţi-a fost destinat de la Dumnezeu. Nu te pierde în lucrurile nefirești de pe acest Pământ. Cântărește întotdeauna momentele bune cu cele care nu au fost bune sau cele care au fost mai puțin bune și vei vedea că dacă a existat și există dragoste adevărată în acea relație, întotdeauna momentele bune vor cântări mai mult decât orice împlinire trupească, împlinire materială, împlinire profesională sau împlinire legată de pasiuni comune. Întotdeauna există pasiuni comune între oamenii pe care Dumnezeu i-a ales să fie împreună. Trebuie doar să fi alături de acea persoană și să lupți alături de ea ca și împlinirile lumești șă fie acolo unde îți dorești. Spune-i de exemplu că vrei să faci un lucru alături de el şi nu cu el. Dacă crezi că nu realizează atunci ce i-ai spus mai încearcă încă odata pentru că şi Dumnezeu ne iartă mereu când greşim şi EL ştie că la un moment dat va fi bine dacă va continua să ne redreseze şi încearcă de fiecare dată să ne arate unde greşim.

Nu te retrage singur/singură în zona de confort, de fiecare dată când dai de greutăți în relație. Luptă alături de cel iubit sau retragete împreună cu el/ea.

Iubirea adevărată nu ține cont de cele lumești ci de cele sufletești. Nu pierde persona aceea care te iubește numai pentru lucrurile lumești pentru că vei rămâne numai cu ele iar când va trebui să treci la Dumnezeu, vei ajunge un suflet gol, un suflet care a pierdut darul LUI pe care ÎL pune în fiecare din noi atunci când ne naștem, IUBIREA.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ziua Astronomiei - O zi minunata

Ieri a fost o zi plina de evenimente frumoase la fel ca si vremea de afara.In sfarsit vremea pe care o asteptau multi dintre noi.Ieri , 20 aprilie 2013 , a fost Ziua Internationala a Astronomiei.In cursul saptamnii care tocmai aproape s-a terminat , la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj , au fost prezentate , lucruri interesante despre astronomie.Am zis sa impartasesc si cu voi cate ceva din ceea ce am vazut eu.Bineinteles , in ziua de 20 , in cadrul muzeului a fost adus un planetarium mobil .Vreau sa zic ca experienta a fost unica si splendida.Din pacate acolo nu am reusit sa fotografiez ceva deoarece in cupola unde s-au facut proiectiile stelare aveam nevoie de cat mai mult intuneric.Dar pentru mine a fost foarte frumos si sunt sigur ca pentru oricine ar fi fost asa chiar daca nu ar fi fost prima oara , pentru unii. Seara , organizatorii ,au pregatit ceva special in Piata Unirii din Cluj pentru toata lumea.Au adus cu ei 4 telescoape performante , iar cei doritori puteau...

Cateva cuvinte , cateva evenimente poate o viitoare lansare de carte

Astazi m-am gandit sa scriu inca ceva pe blog , asta pentru ca nu am mai scris de ceva vreme dar si pentru ca simt nevoia sa scriu ceea ce urmeaza.Dupa cum stiti , recent am  creat o carte de poezii , asta bineinteles , la cererea unor prieteni care tot imi spuneau ca se le public sau sa-mi fac o carte.Iata ca am creat o carte intitulata "Volumul sentimentelor" , detalii despre ea aici :  http://alex-desprelucruri.blogspot.ro/2013/01/lansare-de-carte.html . Bineinteles ca aceasta carte a ajuns si la persoana care trebuia sau caruia i-a fost destinata.Avand in vedere cursul unor evenimente petrecute cu cateva saptamani in urma in care mi-am promis sa nu mai scriu vreo poezie , se pare ca nu a tinut.De ce? Poate ca unele persoane sunt inzestrate cu acel dar de a scoate ceea ce este bun din tine.Acele evenimente de care va spuneam in momentul in care s-au petrecut , pot spune ca au fost cele mai groaznice , dar pe cat de urate le-am considerat atunci pe atat de frumoase le co...

Mai mult decât cuvinte

Imagine: arhivă proprie Ați mai auzit de acest nume. Mereu îl puneam la câte o creație de a mea. De azi am decis să ”închid”. De azi aceste cuvinte nu se vor mai scrie. ”Mai mult decât cuvinte” este a doua carte creată de  mine. Prima a fost intitulată ”Volumul Sentimetelor”, o carte de poezii, versuri scrise cu degetele sufletului.(articolul despre ea îl puteți găsi aici ). Noua carte nu conține poezii, ci este mai mult o poveste. De asemenea aceasta nu va fi publică, în sensul că nu va fi pusă în vânzare, deoarece nu acesta îi este scopul. Chiar dacă cel mai mult mi-am semnat poeziile sub numele acestei cărți, ele nu își au rolul principal în carte. Nu este vorba de drepturi de autor sau alte povești, dar cartea este aproape de final și conține exact doar ceea ce mi-am propus, nimic mai mult. Este o poveste ce marchează între porțile inimii și ale sufletului, o poveste ce înscrie punctele, dar care pierde trofeul. Probabil acest volum va fi în versiune online sau poa...