Treceți la conținutul principal

O formă deosebită

Imagine: www.deviantart.com


    O parte am văzut din tine atunci când te-am cunoscut. Nu mă mai recunosc, defapt, nu mai recunosc nici o parte din mine din ceea ce am fost în trecut. Tu m-ai redefint, ai reușit să mă conturezi, parcă într-un abis de sentimente, sentimente pe care nici acum nu le știi, chiar dacă le-ai aflat. Gustul lor mă ademenesc de multe ori și fără să vreau mai gust.

     Ai făcut ca această distanță să fie interminabilă pentru niște muritori ca noi. Vrei să trăiești într-un paradis dar parcă atunci când ți s-a oferit ocazia, ai refuzat să crezi asta. Fără să vreau, sentimentele mi-au agățat sufletul, parcă de coada unei comete care orbitează la anumite perioade și care are o coada interminabil de mare, dar din care particulele din ea tind mereu  să-mi lovească sufletul.
     Iar tu prin măreția ta, străbați universul fără să mai tragi cu ochiul la ceea ce este în spatele tău și care îți susține și care se integrează în frumusețea ta adevărată. Tu m-ai redefint prin acele particule ca niște vorbe îndepărtate, care până când au ajuns la mine, au devenit mai reci ca niciodata și pe care nu le-am înțeles, dar care m-au redefint într-un mod pe care nu îl pot înțelege.


”Tu ești pasărea ce mi-a șoptit
prin zâmbetul de la răsărit
că stelele vor cădea 
că tu vei fi fericirea mea.
Și chiar și în viața de apoi
ne vom aștepta amândoi
și vom păși din nou împreună
departe de lumea nebună....”

Mai mult decât cuvinte - AlexMB

Comentarii

  1. un mod aparte descris acest sentiment,tarit de majoritatea dintre noi...desi,nu am stii sa transcriem asa de frumos !!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ziua Astronomiei - O zi minunata

Ieri a fost o zi plina de evenimente frumoase la fel ca si vremea de afara.In sfarsit vremea pe care o asteptau multi dintre noi.Ieri , 20 aprilie 2013 , a fost Ziua Internationala a Astronomiei.In cursul saptamnii care tocmai aproape s-a terminat , la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj , au fost prezentate , lucruri interesante despre astronomie.Am zis sa impartasesc si cu voi cate ceva din ceea ce am vazut eu.Bineinteles , in ziua de 20 , in cadrul muzeului a fost adus un planetarium mobil .Vreau sa zic ca experienta a fost unica si splendida.Din pacate acolo nu am reusit sa fotografiez ceva deoarece in cupola unde s-au facut proiectiile stelare aveam nevoie de cat mai mult intuneric.Dar pentru mine a fost foarte frumos si sunt sigur ca pentru oricine ar fi fost asa chiar daca nu ar fi fost prima oara , pentru unii. Seara , organizatorii ,au pregatit ceva special in Piata Unirii din Cluj pentru toata lumea.Au adus cu ei 4 telescoape performante , iar cei doritori puteau...

Cateva cuvinte , cateva evenimente poate o viitoare lansare de carte

Astazi m-am gandit sa scriu inca ceva pe blog , asta pentru ca nu am mai scris de ceva vreme dar si pentru ca simt nevoia sa scriu ceea ce urmeaza.Dupa cum stiti , recent am  creat o carte de poezii , asta bineinteles , la cererea unor prieteni care tot imi spuneau ca se le public sau sa-mi fac o carte.Iata ca am creat o carte intitulata "Volumul sentimentelor" , detalii despre ea aici :  http://alex-desprelucruri.blogspot.ro/2013/01/lansare-de-carte.html . Bineinteles ca aceasta carte a ajuns si la persoana care trebuia sau caruia i-a fost destinata.Avand in vedere cursul unor evenimente petrecute cu cateva saptamani in urma in care mi-am promis sa nu mai scriu vreo poezie , se pare ca nu a tinut.De ce? Poate ca unele persoane sunt inzestrate cu acel dar de a scoate ceea ce este bun din tine.Acele evenimente de care va spuneam in momentul in care s-au petrecut , pot spune ca au fost cele mai groaznice , dar pe cat de urate le-am considerat atunci pe atat de frumoase le co...

Mai mult decât cuvinte

Imagine: arhivă proprie Ați mai auzit de acest nume. Mereu îl puneam la câte o creație de a mea. De azi am decis să ”închid”. De azi aceste cuvinte nu se vor mai scrie. ”Mai mult decât cuvinte” este a doua carte creată de  mine. Prima a fost intitulată ”Volumul Sentimetelor”, o carte de poezii, versuri scrise cu degetele sufletului.(articolul despre ea îl puteți găsi aici ). Noua carte nu conține poezii, ci este mai mult o poveste. De asemenea aceasta nu va fi publică, în sensul că nu va fi pusă în vânzare, deoarece nu acesta îi este scopul. Chiar dacă cel mai mult mi-am semnat poeziile sub numele acestei cărți, ele nu își au rolul principal în carte. Nu este vorba de drepturi de autor sau alte povești, dar cartea este aproape de final și conține exact doar ceea ce mi-am propus, nimic mai mult. Este o poveste ce marchează între porțile inimii și ale sufletului, o poveste ce înscrie punctele, dar care pierde trofeul. Probabil acest volum va fi în versiune online sau poa...