 |
| Imagine: www.deviantart.com |
Am întâlnit-o într-o zi când am venit la facultate, acum patru ani. Eram un boboc cam timid pe atunci. Multă lume nouă pentru mine, ca de altfel, un nou început. Însă mi-am împărtășit repede prietenia unor oameni minunați, care au urmat să-mi fie colegi și mai ales cei mai buni prieteni.
În prima săptămână s-a așezat lângă mine. Am privit-o și apoi privirea mi-a alunecat ușor în jos.
În momentele acelea nu am știut ce se întâmplă cu mine. Nu-mi puteam simți bătăile inimii, eram în cădere liberă deși simțeam că zbor către cer. Eram pierdut, nu m-am putut concetra o vreme din momentul acela, nu mai auzeam nimic, nu mai vedeam nimic deși totul era atât de clar. Devenisem un străin chiar și pentru mine. Nu reușam să mă recunosc și în ciuda faptului acesta mă simțeam excelent.
Deși vroiam să vorbesc cu ea, nu reușam, dacă mă apropiam de ea îmi pierdeam cuvintele și respirația. Nu mă puteam gândi la ea ca la un om normal, pentru că, cu siguranță mi-ar fi fost mai ușor așa, dar nu știam de ce nu puteam face asta. A trecut primul an. Nu reușisem să-i spun ce s-a întâmplat cu mine, ea nu bănuia nimc. Dar cumva spre sfârșitul anului am reușit sa-i trimit un mesaj.
Nu mă așteptam să-mi răspundă deoarece în acel an am fost doar un simplu coleg de-al ei, printre mulți alți. Înainte să-i trimit acel mesaj mi-am promis ceva, mi-am promis că ceea ce simțeam pentru ea, oricât de ciudat ar fi acel sentiment, nu le voi lăsa să dispară și că le voi păstra indiferent ce decizie va lua ea, indiferent de ce se va întâmpla. În mesaj i-am spus că vreau să ne vedem pentru a ne cunoaște mai bine. După cum am spus nu mă așteptam să-mi răspundă sau să mă cunoască. După un timp primesc răspunsul ei. Plecase deja acasă deoarece venise deja vacanța și mi-a spus că avea deja pe altcineva. Răspunsul ei m-a surprins, însă mesajul ce-l conținea, nu. Mă așteptam la partea aceasta, iar în ciuda faptului acesta nu am uitat de promisiunea mea.
De ce am continuat asta? Nu știu nici astăzi. Am ascultat de ceea ce mi-a spus inima, poate.
În următorul an ne reîntâlnim. Prima oară când ne-am văzut nu am putu s-o salut, nu puteam sa-i spun nici măcar ”Bună!”. În schimb a făcut ea acest lucru. Din nou în mometele acelea eram blocat, parcă nu mă puteam mișca, mă uitam numai la ea, priveam în ochii ei și apoi dintr-o dată am reușit cumva să o salut. Un salut timid de ambele părți.
Stăteam și mă gândeam de ce mi se întâmpla lucrul acesta. De ce mă blocam de fiecare dată când o vedeam, de ce abia reușam să vorbesc în preajma ei. Multe semne de întrebare. Parcă eram drogat de fiecare dată când o priveam.
Timpul a trecut. Am reușit să schimb câte ceva. Am reușit să-mi controlez anumite stări deși inima stătea să-mi sară din piept când eram în preajma ei. Am avut ocazi să vorbesc cu ea ”între patru ochi” deși ea mi-a spus într-un final că nu e chiar bine. Știam lucrul acesta, chiar știam și chiar aș fi vrut să știe, să o fac să mă înțeleagă. Dar de fiecare dată când ne întâlneam cu mai mulți prieteni nu puteam să vorbesc normal cu ea, nu puteam să-i spun o vorbă fiindcă ea era mereu în centrul atenției, era implicată în ”toate privirile”. Dar mă bucuram, mă bucuram fiindcă ea se simțea bine și era bucurosă. De asemenea și eu, fiindcă eram alături. De multe ori ne priveam în ochi unul pe celălalt și acele clipe păreau eterne și pentru mine, parcă timpul se oprea în loc doar ca să ne vorbim din priviri.
Ușor, ușor m-am retras, fiindcă mi-am dat seama că nu am ce-i oferi, nici măcar ceea ce aveam în suflet. În fiecare zi o purtam în suflet și în gând. Devenise tot mai greu, fiindcă purtam sentimente în suflet pentru cineva nepotrivit, cred.
Ciudat. Poate nu am avut noroc. Dar stau și mă gândesc că unii oameni așteptă acestă persoană ideală o viață întregă și își doresc să simtă dragostea adevărată și nu reușesc. Eu pot spune că am simțit asta dar nu mi-a fost împărtășită.
Zilele trecute mă plimbam prin parc și am văzut doi bătrânei mergând la braț. Frumos. Atunci m-am gândit că cei doi au avut norocul să cunoască dragostea adevărată pe care au apreciat-o unul la celălalt.
În ciuda tuturor acestor întâmplări dureroase, cidate și frumoase în același timp nu am uitat de promisiunea ce mi-am facut-o acum patru ani.
”I'll follow a star if the star that I follow is you!”- un citat frumos din filmul "Follow A Star"-(1959)
Foarte frumos, intradevar cand vedem batranei oe strada ne gandim ce frumos e oare noi o sa ajungem vreodata asa
RăspundețiȘtergereAsa este. Rar poti observa pe strada doi batrani care merg la brat. Ceea ce mi-am spus atunci cand i-am vazut a fost "Vreau si eu sa ma vad asa la varsta lor, mergand cu ea la brat."
Ștergerefoarte frumos ,imi place cum scrii,si cum atingi subiectul,cert e ca ...din pacate ne este dat sa trecem,aproape toti prin asa ceva , sa porti in suflet si in gand pe cineva care stii ca este imposibil mai mult !!
RăspundețiȘtergeremulțumesc Andreea.Așa este.Toți trecem prin evenimente ce ne imprimă ceva în suflet și în minte, cineva care ne ”marchează”, cineva pe care considerăm de neînlocuit, dar uneori acea persoană care face această schimbare în viața ta e posibil să și rămână sau e posibil ca pe viitor să-și dea seama că nu numai ea a făcut acea schimbare în viața ta, ci și tu să fi făcut la fel în a ei.
Ștergere