Treceți la conținutul principal

Postări

Prinde-mă de mână şi te voi ţine strâns...

Sursa imagine:  www.deviantart.com   Am aşteptat atât de mult să te am. Ai venit alături de mine şi mi-ai umplut acel spaţiu în inimă, spaţiu pe care îl simţeam atât de gol şi rece de mult timp. Inima mea şi sufletul meu s-au aprins de fericire, scânteind iubire şi lumină în mine. Primul tău sărut mi-a atins sufletul cu iubire iar prima ta atinge i-a şoptit că este doar începutul. Primele cuvinte îmi luminau privirea. Apoi a fost rândul meu. Rândul meu să pornesc toate motoarele pentru tine. Fiecare parte din mine lucra pentru noi doi. Fiecare moment de iubire împărtăşa alt moment de iubire. Amândoi eram unul. Sufletele se îmbătau în căldura dragostei ce ne-o împărtăşam, într-un dans nesfârşit de iubire. Fiecare lacrimă pierdută din ochii tăi am strâns-o în sufletul meu pentru a simţi fericirea şi tristeţea pe care o aveai în tine. Singura promisiune pe care am făcut-o a fost să te iubesc până la sfârşirea trupească şi eternitatea sufletelor noastre, pentru totdeaun...

Thasos Grecia

Acum că am fost şi pe această insulă în Grecia, m-am gândit să scriu câte ceva despre locurile de vizitat si lucrurile pe care le puteţi face. Dacă vreţi o vacanţă unde să vă puteţi linişti sau să vă relaxaţi această insulă este o alegere destul de bună. Ca plaje bune şi destul de frumoase puteţi alege Golden Beach (una dintre cele mai mari si cu nisip foarte fin), Paradise Beach,  plaja foarte frumoasă într-un golfuleţ superb, însă destul de mică şi Marble Beach, o plajă destul de mică şi aceasta, dar care merită vizitată măcar. Această plajă, în loc de nisip fin are bucăţi foarte mici de marmură albă provenită din carierele de marmură ale insulei. Locurile de mâncat sunt destule, dar de preferat să alegeţi tavernele de pe lângă plajă deoarece preţurile nu sunt aşa de mari, iar mâncarea este foarte bună. O zonă bună de mâncat şi de făcut plajă găsiţi în Skala Potamia, zona de unde aveţi acces şi la Plaja Golden Beach. Singurul moraş mare este Limenas, care este şi capita...

Rămâi cu bine 2017...

După cum ați observat mi-am creat și un canal de youtube , unde mă puteți găsi, cu diverse subiecte abordate. Azi vreau să va prezint câteva momente din viața mea, într-un scurt metraj, ca mulțumire pentru anul ce a trecut. :D

Iubirea, o lege universală

În acest scurt video îmi exprim părea mea despre iubire, în zilele pe care le trăiesc. Văd de fiecare dată, în zile ca Valentine's day sau Dragobete sau mai știu ce sărbătoare, că fiecare colț din oraș mișună de oameni în căutare de cadouri. De parcă iubirea constă în lucrurile acestea pe care noi le cumpărăm. În plus de asta, în nici o altă zi nu văd orașul așa aglomerat de oameni să cumpere cadouri ca să-ți exprime iubirea față de persoana pe care o iubește, așa cum o face de zilele acestea. Oare de ce? Fiindcă pentru mulți acest lucru a devenit un trend. Crezi că iubirea nu trebuie arătată în fiecare zi? Eu zic că da și nu doar în aceste zile prefăcute în zile speciale pentru sărbătorirea iubiri. Iubirea în sine este o sărbătoare, este ceva special, este o lege a universului, o lege spusă de inima noastra, de sufletul nostru și nu de țări. Vă las să urmăriți acest video și să-mi spuneți părerea pe canalul de youtube, aici pe blog sau pe pagina de facebook. Like și ...

Ești în sufletul meu...hai și lângă mine!

Sursă imagine:  www.deviantart.com           Te știu. Te simt lângă mine. Dar nu cu trupul. Încep să te caut acolo unde nu pot ajunge. Ce faci? Cum ești? Mai crezi în dragostea din povești?           Ușor, ușor mă îndepărtez, către un drum ce nu-l visez. Vrei să vi cu mine? Te aștept aici...lângă mine, fiindcă în suflet ești deja. Eu îți sunt străin, poate, deși eu te-am simțit mereu aproape. Nu vreau să ardă în mine un foc care mă distruge, ci o flacără care mă încălzește. O flacără care nu arde încet, acum, și mâine tare, ci o flacără care știe ce fel de căldură să degaje în sufletul meu. Vreau ca mâinile și picioarele mele să se împletească cu ale tale în orice moment, nelăsând spațiu piedicilor ca să-și facă de cap. Hai să ne îndreptăm amândoi cu aceeași pași către aceeași stea. Hai să fim noi razele care ies din același soare și care ating același orizont. Hai să ne găsim amândoi în căldura aceleiași iubiri. Hai să fi...

Vrei să fi primăvara mea pentru totdeauna?

Sursa:  Alexandru-Bogdan-Photography           N-aș putea să mă plictisesc de primăvară. De ce? Fiindcă e ca și cum aș spune ca m-aș sătura de iubire. Da. Exact asta faci. Pentru mine primăvara e mai mult decât un anotimp. Este un sentiment ce persistă în sufletul meu în fiecare zi.            Fiecare zi în sufletul meu este ca prima zi de primăvară. Simt cum sufletul meu renaște, prinde viață și este plin de energie. Vreau ca în fiecare dimineață să mă trezesc lângă tine, lângă o floare de primăvară, care atunci când o miroși, parcă te îmbată cu parfumul ei. Vreau să fi tu cea care îmi face sufletul să-mi zumzăie ca o albină sau cea care îmi face sufletul să cânte ca o pasăre ce se bucură de venirea primăveri.            Hai să fim amândoi copii și să ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună. Fiecare moment merită prețuit ca o floare de primăvară care înflorește doar într-un singur...

Primăvară

Sursa imagine:  www.deviantart.com Vino acuma primavară, Vino acum la mine. Să te simt pe tine, Să mă simți pe mine. Inima-mi e plină, De venirea ta. Bucuria-mi alină Tristețea din ea. Și-n acest an natura învie Zumzet, mireasmă și bucurie dai. Corpul meu e plin de energie Primăvară, primăvară, te rog să stai. Înconjoară lumea cu a ta putere, Treszește la viață orice vietate. Rămâi cu noi și nu vom cere De inimile noastre să stai departe. Hai primăvară stai cu noi, Un ghiocel aici, acolo doi, Multe flori în dar îți vin Fiindcă noi pe tine te iubim. "Primăvară" - Alex M.B. O primăvară frumoasă tuturor!